Cu ce se diferențiază Postural Alignment de restul doctrinelor de antrenament: Yoga, Pilates, Animal Flow, Fitness

Asistăm în ultimii ani la o adevărată revoluție în ceea ce privește dezvoltarea personală, fie că este vorba despre corp, fie despre minte. Sau, chiar mai bine,o revoluție în interesul pentru armonia între corp și minte. Perioada de lockdown a  acționat ca un catalizator în acest sens și cu toții, am avut răgazul să ne gândim la noi: la corpurile noastre, la echilibru nostru sufletesc.

În acest lockdown, s-au găsit noi pasiuni, s-a renunțat la unele obiceiuri. Percepțiile noastre au fost rescrise și, nu puțini dintre noi au reînceput să facă sport. Alții să mediteze. Vânzările de echipament sportiv au crescut vertiginos, iar odată ce s-a putut, ne-am întoars la viața noastră obișnuită, deși, nimic nu a mai fost (chiar) la fel.

Sălile de sport s-au redeschis, iar oamenii au început cu entuziasm să se antreneze. Iar atunci când descoperi sportul, ca amator, un lucru este singur: bucuria de a te redescoperi pe tine, atât ca și corporalitate, cât și din perspectiva trăirilor oferite de practicarea unei discipline sportive.

Vreau să intru în formă” este obiectivul pe care cel mai mulți dintre noi și-l propun, fără a mai sta să analizeze ce înseamnă mai exact această formă. Pentru a fi în formă, alergăm, pedalăm, tragem de fiare – asta mai mult băieții – sau pentru că societatea are un șablon de a le prezinta drept un antrenament potrivit pentru „sexul frumos” , mergem la Yoga sau la Pilates. Iar cei care au apreciat mereu un curent „alternativ”, învață Animal Flow.

Care este locul Postural Alignment în raport cu toate aceste sisteme de antrenament?

Dacă am sta față în față la o poveste, primul răspuns pe care ți l-am da este că nici unul nu te va învăța în mod conștient, voit și asumat, postura corectă. Îmbunătățirea posturii poate fi un efect în cazul practicanților de fitness, Yoga, Pilates, Animal Flow, dar asta depinde foarte mult de programul după care te antrenezi, de comunicarea cu antrenorul sau antrenoarea, de disponibilitatea ta de a primi și a procesa informațiile. După cum observi, aceștia sunt factori subiectivi, dificil de gestionat. Plus că alergarea sau fitness-ul, practicate dintr-o postură incorectă pot să facă rău corpului tău.

Nu odată am auzit despre persoane care s-au apucat cu entuziasm de alergat sau de mers la sală, au tras (prea) tare săptămână după săptămână, pentru ca apoi să fie nevoiți să se oprească, din cauza unor accidentări. De la simple „sâcâieli” articulare sau atât de invocatele din păcate dureri de spate, la inflamări și rupturi de mușchi, ligamente afectate șamd. Postura deficitară în timpul exercițiilor, lipsa de conectare neuromusculară sunt cauze cât se poate de serioase ale acestor accidentări.

Să spunem că alegi atunci Yoga sau Pilates, pentru că e mai „lejer” și mai „safe”. În mod anecdotic, trebuie să menționăm că Joseph Pilates și-a dezvoltat sistemul de mișcare lucrând cu soldați răniți, în timpul Primului Război Mondial. Deci, chiar dacă nu vei asculta niciodată heavy metal la un antrenament de Pilates, trebuie să știi că și acesta are „duritatea” sa. Și, da, lucrurile se pot alinia, poți spune că „stai mai drept” după ședințe de Yoga și de Pilates, dar la fel de bine poate și să nu se întâmple nimic. Și nu pentru că Doamne ferește, ne permitem noi să criticăm astfel de sisteme de antrenament, intrate în patrimoniul umanității, ci, din simplul motiv, că acestea nu au fost concepute să îți livreze, cu tot dinadinsul, acea poziționare în spațiu care să te scape de dureri, iar asta, ca experiență de învățare și nu într-atât „ședință de antrenament”.

Programul Postural Alignment își propune de la bun început alinierea articulațiilor corpului în cele trei planuri, frontal, sagital și transversal. Acesta a fost scopul cu care am plecat la drum, de la primele idei puse pe hârtie! Comunicarea cu clienții noști este absolut esențială, precum și transmiterea informațiilor cognitiv-senzoriale, pentru ca acest lucru să devină posibil în cele zece ședințe. Anii de experiență ai facilitatorilor noștri au „ascuțit” această comunicare, punând accentul, după cum spuneam, pe experiența de învățare. Ședințele Postural Alignment pot include secvențe de dialog minuțios, dincolo de orice postura sau exercițiu practicat.

Desigur, aceasta nu exclude partea de practică. Însă, continua „învățare” a propriului corp și a conexiunii cu acesta este primordială pentru Postural Alignment. Astfel, relația de echilibru cu solul, atunci când mergem, când alergăm sau pur și simplu stăm în picioare, se face fără durere,  De aceea, conceptul și face apel la marile doctrine de antrenament amintite și nici nu ar fi posibil fără înțelepciunea lor.

Cum ar fi însă dacă ne-am concentra exclusiv pe postură? La urma urmei, Yoga, prin posturile fizice (asane), combinate cu tehnici de respirație (pranayama), ne-a dăruit exprimare și liniștea meditației. Joseph Pilates s-a concentrat pe trunchi și pe stabilizarea acestuia în timpul mișcării brațelor și a picioarelor, iar Animal Flow, deși păstrează elementele de mobilitate, stabilitate și flexibilitate a adus o practică mai dinamică și mai activă.

Toate aceste elemente au fost trecute prin filtrul plasamentului corect în spațiu, care este un obiectiv permanent monitorizat. Totodată, învățarea  alungirii corpului și a folosirii respirației în acest proces, pentru un minim de efort fizic, este avută constant în vedere, inclusiv din punctul de vedere al aplicării în exerciții, care variază de la static la dinamic și din punctul de vedere al tempo-ului.

Nu lipsește nici o detensionare fascială la începutul ședințelor Postural Alignment, pentru ca „materialul” corpului tău se lase mai ușor alungit din punct de vedere fizic. Atenție, nu e doar o metaforă! Astfel, articulații sunt eliberate de povara menținerii unui echilibru fragil, cu prețul durerii, pentru că mintea și simțurile vor putea fuziona, pentru ca al tău corp să capete alungirea pe care o merită.